Doamnei Deputat Sulfina Barbu

PDL

 

Asociaţiile de proprietari deposedaţi abuziv pun clasei politice din România următoarele intrebări:

1. Cât timp îşi mai poate permite România să violeze continuu şi sistematic prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO în domeniul restituirii proprietăţilor deposedate abuziv?
2. Cât timp îşi mai poate permite statul, respectiv contribuabilul român, să plătească despăgubiri substanţiale pentru imobile sau terenuri confiscate abuziv?
3. Ce măsuri se intenţionează a se lua pentru a se remedia această situaţie?
   In concluziile la acest apel vom prezenta propunerile noastre.

In perioada 1.12.2005-3.03.2009 statul român a fost condamnat de 221 ori de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)  pentru violarea, în procese legate de âncălcarea dreptului de proprietate, a art. 6 (Dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional (Protecţia proprietăţii). România ocupă la CEDO locul trei, adică 9% în ceea ce priveşte numărul de reclamaţii şi, de asemenea,  locul trei în ceea ce priveşte numărul de condamnări în acest domeniu.  Asemănător este palmaresul ţării noastre si la Comisia de Petiţii a Palamentului European, unde, dupa afirmaţiile dlui David Lowe, secretarul acestei Comisii, România ocupă locul trei în clasamentul petiţiilor admise referitoare la încălcarea dreptului de proprietate. Despăgubirile pe care urmează să le platescă statul român îm urma acestor condamnări la CEDO se ridica la cca. 21.700.000 Euro.

Plecând de la constatarea că violarea Convenţiei are un caracter repetitiv şi sistemic, CEDO formulează în câteva dintre ultimele sentinţe (de ex. Faimblatt, Katz şi Deneş) următoarea recomandare:

"53. Curtea apreciaza ca statul ar trebui, înainte de toate, să ia măsurile legislative necesare pentru a se asigura ca cererile de restituire primesc un răspuns definitiv din partea autoritatilor administrative, în termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze şi la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedica executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunţate de autorităţile administrative sau de instanţele judecătoresti cu privire la imobilele naţionalizate, pentru ca foştii proprietari să obţină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă şi adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative şi bugetare capabile să garanteze o astfel de soluţionare." (cazul Faimblatt,  publicat în Monitorul Oficial nr. 141 din 06.03.2009 ).

In loc să încerce să remedieze această situaţie critică, luând măsuri în sensul recomandărilor CEDO, Parlamentul României adoptă Legea 1/2009[1], care generează noi cauze de violare a Convenţiei. Această lege a fost adoptată şi promulgată, cu toate că (vezi analiza detailată în anexa 1)

a.  violează prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, Tratatului de la Lisabona şi deciziilor CEDO pronunţate împotriva României.

b. contravine prevederilor Constituţiei României (art. 1 alin. 4, art. 15 alin . 2 art. 16 , art. 20 , art. 21 alin. 1 şi 2, art. 44 ).

Este adevărat că, prin decizia sa, Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat că această lege este constituţională, dar numai cu o majoritate de un vot (5 la 4 judecători). în opinia lor separată, judecătorii Augustin Zegrean, Puskás Valentin Zoltán, Petre Lăzăroiu şi Tudorel Toader, arată că legea respectivă încalcă art. 20, art. 44 alin. (1,) (3) şi (4), art. 15 alin. (2), art. 16 din Constituţie şi îngrădeşte accesul la justiţie al persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără titlu (vezi anexa 2, opinia separată). 

c. contravine deciziilor anterioare ale CCR  (v. anexa 1).

d. reprezintă o nouă naţionalizare-confiscare, într-o ţară membră a UE în care proprietatea este garantată de art. 44 din Constituţie: astfel art. 1 din noua lege abrogă art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001[2]. Ca urmare, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, care âşi păstraseră, conform prevederilor acestui paragraf, calitatea de proprietar, şi-o pierd în momentul apariţiei noii legi. Această  prevedere echivalează cu o nouă naţionalizare-confiscare, fără acordarea unei drepte şi prealabile despăgubiri, aşa cum prevede art. 44 alin. 3 din Constituţie.
De altfel, atât CEDO[3], cât şi ICCJ, in Decizia 33/8 iunie 2008, au subliniat acest aspect:  " art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul şi le-a însuşit fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar. Prin urmare, nu este vorba de un nou drept, ci de recunoaşterea explicită şi retroactivă a vechiului drept, cu menţiunea că legea nu face nicio distincţie între situaţia imobilelor vândute chiriaşilor şi cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului" .

e. încalcă securitatea raporturilor juridice, întrucât denaturează conţinutul unei legi organice existente şi blochează efectele altor legi în vigoare.

f. conduce la o îmbogăţirea fără justă cauză a unor anumite categorii de cetăţeni: imobile cumpărate acum cca. zece ani  mult sub preţul pieţii, cu câteva mii de dolari, pot fi valorificate acum cu sute de mii de euro (vezi anexa 1).

g. înlătură de asemenea interdicţia de înstrăinare a imobilelor revendicate, ale căror procese se află încă pe rol; pe baza acestei prevederi se pot înstrăina imobile, înainte ca instanţele să poata verifica dacă la cumpărarea au fost respectate prevederile legale.

în urma aplicării acestei legi statul român, şi implicit contribuabilii, vor fi obligaţi să plătescă sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari, şi aceasta într-o epocă de criză economică. Astfel ziaristul Andrei Luca Popescu apreciază că "nota de plată" generată de această lege ar putea pune "bugetul de stat sub asediu, nota de  plată ar putea echivala cu peste 70 % din PIB-ul estimat al României pe 2008."[4]

h. o serie de personalităţi politice şi juridice de vază au subliniat prin acţiunile şi/sau declaraţiile lor caracterul neconstituţional al legii, încălcarea prevederilor Convenţiei pentru Protecţia Drepturilor Omului, precum şi consecinţele sale nefaste: dl. Preşedinte Traian Basescu, care a cerut reexaminarea legii de către Senatul României şi de către CCR, fostul guvern liberal, care nu şi-a dat avizul, patru judecători ai Curţii Constituţionale (prin opinia separată exprimată cu ocazia votării constituţionalităţii legii), câte un grup de deputaţi PDL şi respectiv PNL, care au cerut CCR verificarea constituţionalităţii acestei legi, dl. Preşedinte al CSM Andreieş[5], care a afirmat într-un interview la HotNews că Parlamentul trebuie să anuleze "Legea Voiculescu",  dl. Florin Costiniu, preşedintele secţiei civile al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dna Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România ("Acesta este un lucru grav şi statul român trebuie condamnat la CEDO de mii de ori ca să se înveţe să facă legi bune … Această modificare este un lucru extraordinar de grav.").

În considerarea argumentelor expuse mai sus şi detailate în anexă, vă rugăm să analizaţi posibilitatea înlăturării consecinţelor grave a le acestei legi, prin declanşarea unei  iniţiative legislative de anulare/modificare a ei. Principiile care ar trebui să stea la baza acestei modificări au fost indicate în sentinţele CEDO menţionate şi se rezumă la:

• Restituirea în natură a proprietaţilor confiscate abuziv.
  În situaţiile în care această restituire nu ar mai fi posibilă, să se plătească persoanelor îndreptăţite despăgubiri băneşti actuale şi egale cu valoarea de piaţă imobiliară a bunului în momentul plăţii, aşa cum se precizează şi în Decizia 33/9 iunie 2008 a ICCJ (recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, v. anexa 3 ): Privarea de bun în absenţa oricărei despăgubiri constituie, aşa cum s-a arătat, o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, or, chiar din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că, atunci când statul nu mai poate să restituie imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri băneşti. Si, după cum precizează CEDO în decizia Faimblatt, par. 53, statul va trebui să acorde o despăgubire rapidă si adecvată pentru prejudiciul suferit  
  Situaţiile în care nu se pot restitui imobilele în natură trebuie definite clar, şi se rezumă la demolări sau la imobile confiscate cu titlu valabil, conform definiţiei date în Legea 213/10998, art. 6.

 

Mulţumindu-vă anticipat, vă transmitem asigurarea profundului nostru respect.

 

Asociaţia Franceză pentru Apărarea Dreptului de Proprietate în România AFDDPR
Preşedinte Dinu Ionescu

 

Asociaţia pentru Proprietatea Privată APP

Vicepreşedinte Constantin Volanschi

 

Asociaţia Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat APDAS

Preşedinte Maria Theodoru

 

Interessenvertretung Restitution in Rumänien ResRo

Preşedinte Karin Decker-That

Vă rugăm să adresaţi răspunsurile Dvs. la

Interessenvertretung Restitution Rumänien ResRo

Boschstr. 12 a., D-86343 Königsbrunn, Germania

E-mail: k.decker-that@resro.eu

 

sau Asociaţia pentru Proprietatea Privată APP

Str. Paul Orleanu 6, ap. 11, sect. 5 Bucureşti

E-mail: s.imlmc@clicknet.ro